Skip to content
780 Hadithuri

Enciclopedia hadithurilor profetice

Filtrează rezultatele

19 din 780 fișe

Șterge filtrele
„Eu voi fi lângă un rezervor de apă (la o fântână în Paradis) și mă voi uita care dintre voi va veni la mine, însă unii oameni vor fi împiedicați să ajungă la mine. Atunci, eu voi spune: O, Doamne, ei sunt ai mei și aparțin Națiunii mele (Ummah). Apoi se va spune: Oare știi tu ce au făcut după tine? Cu adevărat, ei s-au întors pe călcâile lor cu repeziciune (depărtându-se).”
Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari și Muslim
„În Paradis există 100 de nivele, între fiecare 2 nivele este o distanță asemănătoare cu distanța de la Cer la Pământ. Al Firdaws este cel mai înalt nivel, din el curg cele 4 râuri, iar deasupra lui se află Tronul. Atunci când îi cereți ceva lui Allah, cereți-I Al-Firdaws.”
Sahih (hadis autentic) Narat de Tirmidhi
„Primul lucru care va fi judecat în Ziua Judecății va fi vărsarea de sânge.”
Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari și Muslim
„Allah nu nedreptățește niciun dreptcredincios în privința faptelor sale bune - El îi va da pentru ele ceea ce este bun în această lume și îl va răsplăti, de asemenea, pentru ele în Viața de Apoi. În ceea ce îl privește, însă, pe cel necredincios, acestuia i se va da recompensa sa completă în această lume, pentru faptele bune pe care le-a împlinit, dar nu de dragul lui Allah, iar când va ajunge în Viața de Apoi, el nu va mai avea nicio faptă bună pentru care să primească răsplată."
Sahih (hadis autentic) Narat de Muslim
„Pe cel ce dă un răgaz cuiva aflat în imposibilitatea de a-și plăti datoria sau îl scutește de o parte din ea, Allah îl va adăposti la umbra Tronului Său în Ziua Judecății, într-o zi în care nu va mai fi nicio altă umbră în afară de Umbra Lui."
Sahih (hadis autentic) Narat de Tirmidhi și Ahmad
„Muezinii vor avea cele mai lungi gâturi dintre oameni în Ziua Judecății.”
Sahih (hadis autentic) Narat de Muslim
„Primul grup care va intra în Paradis va fi înfățișat precum apare luna plină în noaptea de 14 (conform Calendarului Lunar). După aceștia, cei care urmează vor fi asemenea celor mai strălucitoare Stele de pe Cer. Nu vor urina, nu vor defeca, nu vor scuipa și nu își vor sufla nasul. Pieptenii lor vor fi din aur, iar transpirația lor va fi ca mirosul de mosc. Arzătoarele lor de tămâie vor fi de aur pur, lemnul lor va fi din cea mai bună mireasmă, iar soțiile lor vor fi Hurile cu ochi mari și frumoși, având forma unui singur bărbat, pe chipul lor ca al lui Adam, cu o înălțime de 60 de cubite în Cer.”
Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari și Muslim
„Voi fi maestrul oamenilor în Ziua Judecății și știți de ce? În Ziua Judecății, Allah va aduna toți oamenii într-un loc, de la primul om până la ultimul. Apoi, ei vor auzi o Chemare iar Soarele va fi adus aproape de ei. În acel moment oamenii vor fi copleșiți de durere și suferință mai mult decât vor putea suporta. Atunci vor spune: «Nu vezi ce ni se întâmplă? Oare n-ar trebui să rugăm pe cineva să mijlocească pentru noi în faţa Domnului nostru?» Atunci, unii oameni le vor spune altora: Duceți-vă la Adam. Au mers la Adam și i-au spus: «O, Adam! Tu ești Tatăl omenirii. Allah te-a creat cu Mâinile Lui, le-a Poruncit Îngerilor să se prosterneze în fața ta și te-a învățat numele tuturor lucrurilor. Te rugăm, mijlocește pentru noi în faţa Domnului tău, pentru ca El să ne elibereze din acest loc!» Adam (Pacea fie asupra sa) va spune: Domnul meu este astăzi foarte Mânios așa cum nu a mai fost niciodată și cum nu va mai fi niciodată. El mi-a interzis copacul, dar eu nu L-am ascultat. Vai, mie! Vai, mie! Vai, mie! Duceți-vă mai bine la altcineva. Duceți-vă la Noe. Aceștia se vor duce la Noe și vor spune: „O, Noe, tu ești primul Mesager pe care Allah l-a trimis oamenilor pe Pământ, mijlocește pentru noi la Domnul tău. Nu vezi în ce stare suntem?» Iar el (Pacea fie asupra sa) va spune: «Domnul meu este astăzi foarte Mânios așa cum nu a mai fost niciodată și cum nu va mai fi niciodată. Eu am făcut o suplicație împotriva poporului meu, Vai, mie! Vai, mie! Vai, mie!. «Duceți-vă mai bine la Avraam» Aceștia se vor duce la Avraam și îi vor spune: O, Avraam, tu ești Profetul lui Allah și prietenul Său dintre oameni, mijlocește pentru noi la Domnul tău. Nu vezi în ce stare suntem? Avraam (Pacea fie asupra sa) le va spune: «Domnul meu este astăzi foarte Mânios așa cum nu a mai fost niciodată și cum nu va mai fi niciodată, eu am mințit de trei ori: Vai, mie! Vai mie! Vai, mie! «Duceți-vă mai bine la Moise. Iar ei se vor duce la Moise și îi vor spune: O, Moise, tu ești Mesagerul lui Allah. Allah te-a favorizat cu Mesajul Său și ți-a Vorbit direct. Mijlocește pentru noi la Domnul tău. Nu vezi în ce stare suntem? Moise (Pacea fie asupra sa!) le va spune: «Domnul meu este astăzi foarte Mânios așa cum nu a mai fost niciodată și cum nu va mai fi niciodată. Eu am omorât un om ce nu mi-a fost poruncit să îl omor, Vai, mie! Vai mie! Vai, mie! Duceți-vă la altcineva, duceți-vă la Iisus, fiul Mariei. Aceştia se vor duce la Iisus și îi vor spune: O, Iisus, tu ești Mesagerul lui Allah creat și Cuvântul Lui insuflat Mariei și tu le-ai vorbit oamenilor fiind prunc în leagăn. Mijlocește pentru noi la Domnul tău. Nu vezi în ce stare suntem? Atunci Iisus le va spune: „Domnul meu este astăzi foarte Mânios, așa cum nu a mai fost niciodată și cum nu va mai fi niciodată și el nu a menționat niciun păcat. Vai mie, Vai, mie! Vai, mie! Duceți-vă mai bine la Mohammed. Ei se vor duce la Mohammed și îi vor spune: O, Mohammed, tu ești Mesagerul lui Allah și Sigiliul Profeților. Allah ți-a iertat păcatele trecute și pe cele viitoare. Mijlocește pentru noi la Domnul tău. Nu vezi în ce stare suntem? Atunci eu mă voi duce Tronul lui Allah și mă voi prosterna înaintea Domnului meu Preamăreț. Atunci Allah mă va încuraja cu Lauda Sa pentru mine așa cum nu a încurajat pe nimeni altcineva. Atunci se va Spune: «O, Mohammed! Ridică-ți capul şi vorbește, deoarece tu vei fi ascultat, şi cere, căci cererea ta va fi îndeplinită şi mijlocește, căci mijlocirea ta va fi acceptată.» Și atunci eu îmi voi ridica capul și voi spune: Poporul meu, o, Doamne! Poporul meu o, Doamne! Poporul meu, o, Doamne! Atunci se va spune: O, Mohammed, primește-i prin poarta dreaptă a porților Paradisului pe cei din poporul tău care nu vor fi trași la răspundere, deși ei pot intra prin orice poartă a Paradisului cu restul oamenilor. Apoi Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: Pe Cel în Mâinile Căruia se află sufletul meu, distanța dintre două porți ale Paradisului este precum distanța dintre Mecca și Himyar sau precum distanța dintre Mecca și Busra.
Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari și Muslim