Skip to content
780 Hadithuri

Enciclopedia hadithurilor profetice

Filtrează rezultatele

8 din 780 fișe

Șterge filtrele
„Hawla bint Tuwait ibn Habib ibn Asad ibn Abd al-Uzza a trecut pe lângă mine în timp ce se afla la mine Trimisul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui). I-am spus: «Aceasta este Hawla bint Tuwait și se spune că nu doarme deloc noaptea.» Atunci Trimisul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) a spus: «Nu doarme deloc noaptea?! Luați din fapte (de adorare) doar cât puteți duce, căci, Jur pe Allah, Allah nu Se va sătura până când voi vă veți sătura.»”
Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari și Muslim
„Dacă o persoană se îmbolnăvește sau călătorește, acesteia îi vor fi atribuite toate faptele bune pe care obișnuia să le facă în timp ce era rezident și sănătos.”
Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari
„Există o Sadaqah (caritate) care trebuie dată pentru fiecare articulație a corpului uman (ca un semn al recunoștinței față de Allah) în fiecare zi în care Soarele răsare. Judecata dreaptă între două persoane este considerată a fi Sadaqah, a ajuta o persoană să încalece sau să îşi încarce bagajele pe animalul său de călărie este, de asemenea, Sadaqah, (a spune) un cuvânt bun este Sadaqah, fiecare pas făcut pe drumul spre moschee pentru a oferi Rugăciunea obligatorie este, de asemenea, Sadaqah, și a îndepărta un lucru dăunător de pe drum este, de asemenea, Sadaqah.”
Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari și Muslim
Atunci când Abu Talib se afla pe patul de moarte, Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) s-a dus la el și i-a văzut pe Abu Jahl și pe Abdullah bin Abi Umayyah bin Al-Mughirah lângă el și a spus: „Unchiule, spune La ilaha illa Allah, nu există altă divinitate în afară de Allah (șahada-mărturisirea de credință), iar eu voi fi martor pentru tine la Allah că tu ești un credincios. Dar Abu Jahl și Abdullah bin Abi Umayyah bin Al-Mughirah i-au spus: Abu Talib, vrei să renunți la religia lui Abdul-Muttalib? Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) l-a rugat insistent (să facă mărturisirea), însă Abu Jahl și Abdullah bin Abi Umayyah bin Al-Mughirah l-au tot întrebat „vrei să renunți la religia lui 'Abdul-Muttalib” până când Abu Talib a luat decizia finală să urmeze religia lui Abdul Muttalib și a refuzat să spună La ilaha illa Allah, nu există altă divinitate în afară de Allah. Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Pe Allah, voi cere în mod continuu iertare pentru tine până când mi se va interzice asta.” Atunci Allah Preaînaltul a revelat următorul verset: „Nu se cade ca Profetul și cei care cred să ceară iertare pentru politeiști, chiar dacă ei sunt rude, după ce li s-a arătat limpede că ei sunt oaspeții Iadului.” ( Coran, 9:113). Allah a revelat acest verset cu privire la Abu Talib: „Cu adevărat, Tu, [Mohammed], nu călăuzești pe cine-ți place, ci Allah călăuzește pe cine voiește și El îi cunoaște mai bine pe cei ce se lasă călăuziți.” ( Coran, 28:56).
Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari și Muslim
„Fiecare articulație a omului presupune o milostenie. În fiecare zi în care răsare Soarele, a face dreptate între doi oameni este o milostenie; a ajuta pe cineva cu animalul său, fie urcându-l pe el, fie ridicându-i bagajul, este o milostenie; un cuvânt bun este o milostenie; fiecare pas făcut către Rugăciune este o milostenie; iar îndepărtarea unui obiect dăunător de pe drum este o milostenie.”
Sahih (hadis autentic) (Al-Bukhari și Muslim)
„Transmiteți de la mine chiar și un singur verset, și spuneți povestirile neamului lui Israel, pentru că nu este niciun păcat în aceasta. Iar acela care spune în mod intenționat o minciună despre mine, să-și ocupe locul în Focul iadului.”
Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari
„În vreme ce stăteam împreună cu Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) în moschee, a venit un bărbat călare pe o cămilă, pe care a pus-o în moschee, a legat-o și apoi a spus: «Care dintre voi este Mohammed?» În acel timp, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) stătea întins împreună cu noi, sprijinindu-se pe-o parte. Noi am răspuns: «Este acel bărbat alb care stă întins pe-o parte.» Apoi, bărbatul i s-a adresat Profetului, spunând: «O, fiu al lui ‘Abdul-Muttalib!», iar Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) i-a răspuns: «Sunt aici pentru a-ți răspunde.» Atunci, bărbatul i-a spus Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa): «Vreau să te întreb ceva și voi fi aspru în întrebările mele, așa că, nu te supăra pe mine!» Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) i-a răspuns: «Întreabă orice dorești.» Atunci, bărbatul a spus: «Te conjur pe Domnul tău și Domnul tuturor celor care au venit înaintea ta și te întreb - Allah te-a trimis ca mesager pentru întreaga omenire?» Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a răspuns: «Da, jur pe Allah!» Bărbatul a continuat: «Te întreb clar și cu tărie și te conjur pe Allah. Allah ți-a poruncit să împlinim cinci Rugăciuni într-o zi și o noapte?» El a răspuns: «Da, jur pe Allah!» Bărbatul a continuat: «Te întreb clar și cu tărie și te conjur pe Allah. Allah ți-a poruncit să postim în această lună din an?” El a răspuns: „Da, jur pe Allah!» Bărbatul a spus: «Te întreb clar și cu tărie și te conjur pe Allah. Allah ți-a poruncit să iei această caritate de la oamenii noștri bogați și să o împarți celor nevoiași dintre noi?» Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a răspuns: «Da, jur pe Allah!» Atunci, bărbatul a spus: «Eu am crezut în toate cele cu care tu ai venit și am fost trimis ca mesager de către neamul meu. Eu sunt Dimam ibn Tha‘labah, dintre frații Banu Sa‘d ibn Bakr.»”
Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari și Muslim
„Cu adevărat, religia este ușoară, și nimeni nu va face religia dificilă fără ca acest lucru să îl copleșească. Așadar, faceți ceea ce este drept, fiți moderați, străduiți-vă pentru perfecțiune, primiți vestea cea bună (a recompensei) și căutați ajutor împlinind acte de adorare dimineața devreme (Ghadwah), după-amiaza (Rawhah) și o parte din noapte (Duljah)."
Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari