Skip to content
780 Hadithuri

Enciclopedia hadithurilor profetice

Filtrează rezultatele

29 din 780 fișe

Șterge filtrele
Am spus: O, Mesager al lui Allah, spune-mi ceva despre Islam ce nu mai trebuie să întreb pe nimeni altcineva decât pe tine. El (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Spune: Cred în Allah și apoi stai pe Calea cea dreaptă.”
Sahih (hadis autentic) Narat de Muslim
„Oricare dintre voi vede un rău, să îl îndrepte fizic, cu mâna sa; și dacă nu este capabil de aceasta, atunci cu vorba; și dacă nu este capabil nici de aceasta, atunci (să îl nege) în inima sa, și aceasta din urmă este cea mai slabă formă de credință."
Sahih (hadis autentic) Narat de Muslim
«Religia este „Nasihah” (sfătuire și sinceritate).» Noi (companionii) am spus: „Pentru cine?” A răspuns: „Pentru Allah, pentru Cartea Sa, pentru Mesagerul Său, pentru conducătorii musulmani și pentru oamenii de rând.”
Sahih (hadis autentic) Narat de Muslim
„Alăptarea face interzis ceea ce face interzis și nașterea.”
Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari și Muslim
«Curățenia este jumătate din credință, a-L Lăuda pe Allah („Alhamdulillah“) umple Talerul (faptelor bune), iar aducerea de Slavă lui Allah („subhan Allah ual-hamdulillah”) umple ceea ce este între Cer și Pământ. Rugăciunea este lumină, milostenia este o dovadă, răbdarea este strălucire, iar Coranul o mărturie, ce poate fi în favoarea ta sau împotriva ta. Omul pornește dis-de-dimineață și își vinde sufletul (dându-l la schimb); fie îl salvează de la pieire, fie îl duce la pieire.»
Sahih (hadis autentic) Narat de Muslim
„Dacă oamenilor li s-ar oferi tot ce ar pretinde, unii ar revendica proprietățile și sângele altora; însă reclamantul trebuie să ofere o probă, iar cel care neagă acuzația (pârâtul) trebuie să depună un jurământ."
Hasan (hadis bun) Consemnat de Al-Baihaqi și alții în acest fel, iar o parte din el în cele două Sahih-uri
„Acela care crede în Allah și în Ziua de Apoi, să spună ceea ce este bun sau să păstreze tăcerea, acela care crede în Allah și în Ziua de Apoi să îl onoreze pe vecinul său, acela care crede în Allah și în Ziua de Apoi să îl onoreze pe cel care îl vizitează.”
Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari și Muslim
„Nu este ­permis să se verse sângele unui musulman, decât în trei situaţii: Un bărbat căsătorit care a comis adulter, viaţa pentru viaţă (uciderea în mod voit) și cel ce-şi părăseşte religia şi se îndepărtează de comunitate.”
Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari și Muslim