Skip to content
780 Hadithuri

Enciclopedia hadithurilor profetice

Filtrează rezultatele

54 din 780 fișe

Șterge filtrele
„Nu jurați pe Tawaghi (idoli) și nici pe strămoșii voștri.”
Sahih (hadis autentic) Narat de Muslim
Stăteam împreună cu Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa), iar alături de noi se aflau Abu Bakr și Omar (Allah să fie mulțumit de ei) . Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a plecat și a întârziat să se întoarcă la noi. Ne-am temut că i s-ar fi putut întâmpla ceva, așa că ne-am alarmat și ne-am ridicat cu toții în picioare fiind foarte neliniștiți. Eu am fost primul care s-a alarmat și am ieșit în căutarea Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa), până când am ajuns la o grădină a Ansarilor, din tribul Banu Najjar. Am căutat în jur o poartă, dar nu am găsit niciuna. Am observat o deschizătură mică în perete, pe unde trecea un izvor de apă, așa că m-am strecurat prin ea și am intrat la Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa). El m-a întrebat: „Tu ești Abu Hurairah?” Am răspuns: „Da, o, Trimis al lui Allah.” El (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a întrebat: „Ce s-a întâmplat cu tine?” Am spus: „Erai cu noi, apoi ai plecat și nu te-ai mai întors, iar noi ne-am temut că ți s-ar fi putut întâmpla ceva. Ne-am îngrijorat, eu fiind primul care s-a alarmat. Am venit la această grădină și m-am strecurat așa cum se strecoară vulpea, iar acești oameni sunt în urma mea.” Atunci, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) m-a întrebat: „O, Abu Hurairah, ia aceste două sandale ale mele. Mergi cu ele și dă-le celor pe care îi întâlnești dincolo de acest zid, care mărturisesc că nu există alt dumnezeu demn de a fi adorat în afară de Allah, având inima convinsă de acest adevăr, și dă-le vestea bună a Paradisului.” Primul pe care l-am întâlnit a fost Omar (Allah să fie mulțumit de el). El m-a întrebat: „Ce sunt aceste sandale, o Abu Hurairah?” I-am răspuns: „Acestea sunt sandalele Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa). M-a trimis cu ele pentru cel pe care îl întâlnesc și mărturisește că nu există alt dumnezeu demn de a fi adorat în afară de Allah, având inima convinsă de acest adevăr, să-i dau vestea bună a Paradisului.” Omar (Allah să fie mulțumit de el) m-a lovit cu mâna pe piept, iar eu am căzut pe spate. Mi-a spus: „Întoarce-te, o Abu Hurairah!” M-am întors la Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) cu fața plină de îngrijorare și gata să plâng, iar Omar m-a urmat. Când m-a văzut, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) m-a întrebat: „Ce s-a întâmplat cu tine, o Abu Hurairah?” I-am spus: „L-am întâlnit pe Omar și am făcut ceea ce mi-ai spus, dar el m-a lovit cu mâna și m-a trimis înapoi la tine.” Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) l-a întrebat pe Omar (Allah să fie mulțumit de el): „O, Omar, ce te-a făcut să faci asta?” Omar a răspuns: „O, Trimis al lui Allah, să fie părinții mei sacrificați pentru tine! L-ai trimis pe Abu Hurairah cu sandalele tale pentru a le da vestea bună celor care mărturisesc că nu există alt dumnezeu demn de a fi adorat în afară de Allah, având inima convinsă de acest adevăr?!” Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a răspuns: „Da!” Omar a spus: „Atunci nu o face, pentru că mă tem ca oamenii să se bazeze doar pe aceasta și să nu mai muncească. Lasă-i să continue să lucreze (să facă fapte bune). Trimisul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: Atunci lasă-i (să lucreze).
Sahih (hadis autentic) Narat de Muslim
Am spus: O, Mesager al lui Allah, spune-mi ceva despre Islam ce nu mai trebuie să întreb pe nimeni altcineva decât pe tine. El (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Spune: Cred în Allah și apoi stai pe Calea cea dreaptă.”
Sahih (hadis autentic) Narat de Muslim și Ahmad
„Islamul este clădit pe cinci stâlpi: mărturisirea că nimeni nu este demn de adorare cu excepţia lui Allah şi că Mohammed este Trimisul Său (Aș-hadu an la ilaha ill-Allah, ua aș-hadu anna Mohammedan ar-Rasul Allah), efectuarea Rugăciunilor (as-salah), oferirea Daniei (az-Zakāh), Pelerinajul la Mecca (al-Hajj) şi Postul din luna Ramadan (as-Siyam)”
Sahih (hadis autentic) (Al-Bukhari și Muslim)
Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a relatat despre Domnul său, Atotputernicul, că a spus: „Allah a scris faptele bune și pe cele rele, apoi a făcut clar acest lucru. Astfel, aceluia care intenționează să facă o faptă bună, dar nu o face, Allah o va înscrie la El ca pe o faptă bună completă; iar dacă intenționează să facă o faptă bună și chiar o face, Allah o va înscrie la El cât zece fapte bune și până la de șapte sute de ori mai mult sau și mai mult. Aceluia, însă, care a intenționat să facă o faptă rea, dar nu o face, Allah o va înscrie la El ca pe o faptă bună completă; iar, dacă intenționează să facă o faptă rea și chiar o face, Allah o va înscrie ca pe o singură faptă rea.”
Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari și Muslim
că se afla împreună cu Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) într-una dintre călătoriile sale și el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a trimis un mesager care să le transmită oamenilor care se aflau în locurile lor de popas și odihnă porunca sa: „Niciun ștreang de sfoară sau altă atârnătoare (folosită ca talisman) nu trebuie să rămână împrejurul gâtului cămilelor fără a fi tăiate.”
Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari și Muslim
„Niște prizonieri au fost aduși la Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa), și printre ei era o femeie care alăpta. Când găsea un copil printre prizonieri, îl lua, îl strângea la pieptul ei și îl alăpta. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) ne-a spus: «Credeți că această femeie și-ar arunca copilul în foc?» Am spus: «Nu, dacă are puterea să nu-l arunce.» El a spus: «Allah este mai Milostiv cu robii Săi decât este această femeie cu copilul ei.»”
Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari și Muslim
Printre cele pe care Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) le-a relatat despre Allah Preaslăvitul și Preaînaltul se numără și aceea că El a spus: „O, robii Mei, Mi-am interzis mie asuprirea (și nedreptatea) și am făcut-o interzisă printre voi, așadar nu vă asupriți (și nu vă nedreptățiți) unii pe ceilalții. O, robii Mei, toți sunteți rătăciți, cu excepția acelora pe care Eu îi călăuzesc, așadar căutați călăuzirea Mea și Eu vă voi călăuzi. O, robii Mei, toți sunteți flămânzi, cu excepția acelora pe care Eu îi hrănesc, așadar cereți-Mi mie hrană și eu vă voi hrăni. O, robii Mei, cu toții sunteți goi, cu excepția acelor pe care Eu îi îmbrac, așadar, deci cereți-Mi Mie veșminte și Eu vă voi îmbrăca. O, robii Mei, voi păcătuiți noaptea și ziua, însă Eu sunt Cel care iartă toate păcatele, așadar cereti-Mi iertare şi Eu vă voi ierta. O, robii Mei, nu stă în puterea voastră să Îmi faceți niciun rău și nici nu stă în puterea voastră să Îmi faceți vreun bine. O, robii Mei, dacă cei dintâi dintre voi și cei de pe urmă dintre voi și oamenii și djinii laolaltă ar fi cu toții la fel de pioși precum inima celui mai evlavios om dintre voi, aceasta nu ar spori cu nimic ceea ce Eu stăpânesc. O, robii Mei, dacă cei dintâi dintre voi și cei de pe urmă dintre voi și oamenii și djinii laolaltă ar fi cu toții la fel de răi precum inima celui mai rău și mai corupt dintre voi, aceasta nu ar aduce niciun deficit stăpânirii Mele. O, robii Mei, dacă cei dintâi dintre voi și cei de pe urmă dintre voi și oamenii și djinii laolaltă s-ar strânge cu toții împreună într-un singur loc și Mi-ar cere (cele pe care ei și le doresc) și Eu aș da fiecăruia dintre ei cerința sa, aceasta nu ar face să scadă ceea ce Eu am, decât așa cum scade marea atunci când un ac este scufundat în ea. O, robii Mei, cu adevărat, propriile voastre fapte sunt cele pe care Eu le voi socoti și apoi vă voi răsplăti pentru ele. Așadar, acela care va găsi ceea ce este bun să Îi aducă mulțumire lui Allah, iar acela care va găsi altceva decât acesta să nu se învinovățească decât pe sine însuși.”
Sahih (hadis autentic) Narat de Muslim