Skip to content
780 Hadithuri

Enciclopedia hadithurilor profetice

Filtrează rezultatele

19 din 780 fișe

Șterge filtrele
«Curățenia este jumătate din credință, a-L Lăuda pe Allah („Alhamdulillah“) umple Talerul (faptelor bune), iar aducerea de Slavă lui Allah („subhan Allah ual-hamdulillah”) umple ceea ce este între Cer și Pământ. Rugăciunea este lumină, milostenia este o dovadă, răbdarea este strălucire, iar Coranul o mărturie, ce poate fi în favoarea ta sau împotriva ta. Omul pornește dis-de-dimineață și își vinde sufletul (dându-l la schimb); fie îl salvează de la pieire, fie îl duce la pieire.»
Sahih (hadis autentic) Narat de Muslim
«Ne întorceam împreună cu Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) de la Mecca la Medina, iar atunci când am trecut în drumul nostru pe lângă apă, unii oameni s-au grăbit să facă abluțiunea la timpul Rugăciunii de după-amiază (Asr). Însă ei erau atât de grăbiți, încât atunci când noi i-am ajuns din urmă, picioarele le erau uscate fără ca măcar să fi fost atinse de apă. Atunci, Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Vai de călcâiele ajunse în Foc! Împliniți abluțiunea voastră pe deplin.”»
Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari și Muslim
Humran, sclavul eliberat al lui 'Uthman ibn' Affan a relatat că l-a văzut pe 'Uthman ibn 'Affan cerând (apă) pentru a face abluțiunea. El a turnat apă din vas în mâinile sale și le-a spălat de trei ori, apoi, cu mâna dreaptă, a luat apă și și-a clătit gura și și-a spălat nasul trăgând apă în nas și apoi suflând-o afară. Apoi și-a spălat fața de trei ori și antebrațele până la coate de trei ori. Apoi și-a trecut mâinile umede peste cap și și-a spălat fiecare picior de trei ori. După aceea, a spus: „L-am văzut pe Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) făcând abluțiune așa cum eu am făcut și spunând: „Dacă cineva a făcut abluțiunea așa cum și eu am făcut și apoi împlinește două raka' (două unități de Rugăciune) în timpul cărora nu este preocupat de nimic altceva, Allah îi va ierta păcatele sale trecute.”
Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari și Muslim
„Dacă robul musulman sau dreptcredinciosul a făcut abluțiunea și și-a spălat fața, toate păcatele săvârșite cu ochii săi au fost spălate de pe fața sa împreună cu apa - sau odată cu ultima picătură de apă. Și dacă și-a spălat mâinile, toate păcatele săvârșite cu acestea au fost spălate împreună cu apa - sau odată cu ultima picătură de apă. Și dacă și-a spălat picioarele, toate păcatele înspre care picioarele sale au pășit au fost spălate împreună cu apa - sau odată cu ultima picătură de apă, până ce el devine pur și curățit de păcate".
Sahih (hadis autentic) Narat de Muslim
Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) obișnuia să facă o baie rituală cu o Sa‘a (patru Mudd) și până la cinci Mudds de apă și obișnuia să facă abluțiunea cu un Mudd (cantitatea care poate fi cuprinsă de palmele împreunate ale unei persoane de talie medie).
Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari și Muslim
„Pentru cel care a făcut abluțiunea în cel mai bun mod cu putință păcatele au ieșit din trupul său, până și de sub unghii.”
Sahih (hadis autentic) Narat de Muslim
că a văzut un om făcând uudu (abluțiunea) pentru Rugăciune și nu a spălat o parte de pe picior de mărimea unei unghii. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) l-a văzut și a spus: „Du-te înapoi și fă uudu în mod corespunzător.” Atunci omul s-a dus înapoi și a făcut uudu din nou, apoi s-a rugat.
Hadis autentic prin nararea lui de alți companioni Narat de Muslim
Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a efectuat abluțiunea spălând părțile corpului implicate în aceasta de două ori.
Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari