Skip to content
780 Hadithuri

Enciclopedia hadithurilor profetice

Filtrează rezultatele

12 din 780 fișe

Șterge filtrele
„Dacă nu mi-ar fi fost teamă că le voi îngreuna (viața) dreptcredincioșilor sau comunității mele (Ummah), le-aș fi poruncit să folosească Siuak-ul (bețișorul pentru curățarea dinților) înaintea fiecărei Rugăciuni.”
Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari și Muslim
L-am privit pe unul dintre necredincioși cum stătea în picioare deasupra noastră în timp ce ne aflam în peșteră, și am spus: „O, Mesager al lui Allah, dacă unul dintre ei și-ar privi picioarele, ne-ar vedea dedesubtul lor.” Atunci el a spus: „O, Abu Bakr, ce teamă să mai avem, când al treilea (dintre noi) este Allah?”
Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari și Muslim
„Atunci când Mesagerul lui Allah strănuta, el (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) își punea mâna sau haina pe gură și își cobora glasul.”
Sahih (hadis autentic) Narat de Abu Dawud, Tirmidhi și Ahmad
„Cel mai important sfat al Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa) atunci când moartea s-a apropiat de el, a fost: „Rugăciunea și ceea ce dețin mâinile voastre drepte, Rugăciunea și ceea ce dețin mâinile voastre drepte”,repetând aceasta până și-a dat ultima suflare cu aceste cuvinte în pieptul său, iar limba lui abia mai putea să le rostească.”
Sahih (hadis autentic) رواه النسائي في السنن الكبرى وابن ماجه
Unii dintre companionii Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) le-au întrebat pe soțiile Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) despre faptele sale de adorare secrete din interiorul casei. Unii dintre ei au spus: „Eu nu mă voi căsători” Alții au spus: „Eu nu voi mânca carne.” Alții au spus: „Eu nu voi dormi într-un pat.” El (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) L-a Preamărit și L-a Slăvit pe Allah, apoi a spus: „Ce-i cu oamenii aceștia de spun asta și asta?” Eu mă rog și dorm, postesc și rup postul și mă căsătoresc. Așadar, oricine se depărtează de Sunnah mea nu este dintre ai mei.”
Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari și Muslim
Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a primit revelația divină la vârsta de patruzeci de ani. El a petrecut 13 ani în Mecca, apoi, i s-a poruncit să emigreze și a emigrat la Medina, unde a rămas timp de 10 ani, după care a trecut în neființă.
Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari și Muslim
„Nu am văzut pe nimeni mai frumos cu păr lung (împletit) îmbrăcat într-o mantie roșie, decât pe Trimisul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa). Părul lui îi ajungea până la umeri, avea umerii lați, și nu era nici prea înalt, nici scund.”
Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari și Muslim
Revelația Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a început cu o viziune adevărată în somn. Nu vedea o viziune decât că se împlinea clar, precum lumina zorilor. Apoi i-a plăcut să se retragă în singurătate și astfel se retrăgea în peștera Hira, unde se dedica adorării – timp de mai multe nopți la rând, înainte să se întoarcă la familia sa. Își lua merinde pentru acea perioadă, apoi revenea la Khadijah pentru a se aproviziona din nou. Așa a continuat până când a venit la el Adevărul, în timp ce se afla în acea peșteră. I-a apărut Îngerul Gavriil (Pacea fie cu el) și i-a poruncit: „Citește!” El a răspuns: „Nu știu să citesc.” Îngerul l-a strâns până când a simțit că nu mai poate suporta, apoi l-a eliberat și i-a spus din nou: „Citește!” El a răspuns: „Nu știu să citesc.” Îngerul l-a strâns din nou a doua oară până când a simțit că nu mai poate suporta, apoi l-a eliberat și a spus: „Citește!” El a răspuns din nou: „Nu știu să citesc.” Îngerul l-a strâns pentru a treia oară, apoi l-a eliberat și a spus: „Citește! În Numele Domnului tău care a creat [tot ceea ce există]. Care l-a creat pe om din sânge închegat! Citește! Domnul tău este Cel mai Nobil,” [Coran, 96:1–3] Trimisul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) s-a întors acasă cu inima tremurândă a intrat la Khadijah bint Khuwaylid (Allah fie mulțumit de ea), spunând: „Învelește-mă! Învelește-mă!” L-a învelit până când s-a liniștit. Apoi i-a spus Khadijei ce s-a întâmplat și i-a zis: „Mi-a fost teamă pentru mine.” Khadijah i-a răspuns: „Nicidecum! Jur pe Allah, că El nu te va umili niciodată. Cu adevărat, tu păstrezi legăturile de rudenie, porți grija celor neputincioși, găzduiești oaspetele și îi sprijini pe cei loviți de nenorociri.” Khadijah l-a dus apoi la Uaraqah ibn Nawfal ibn Asad ibn ‘Abd al-‘Uzza, vărul ei, care se convertise la creștinism în perioada pre-islamică. El scria scriptura în ebraică și scria din Evanghelie cât îi permitea Allah. Era un bătrân orb. Khadijah i-a spus: „O, văr al meu, ascultă de la fiul fratelui tău!” Uaraqah i-a zis: „O, fiu al fratelui meu, ce ai văzut?” Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) i-a povestit ce s-a întâmplat, iar Uaraqah a spus: „Acesta este același Înger (Gavriil) pe care Allah l-a trimis la Moise. O, de aș fi tânăr! O, de aș fi în viață când te va alunga poporul tău!” Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a întrebat: „Oare mă vor alunga?” El a spus: „Da! Nu a venit nimeni cu ceea ce ai venit tu fără să fie întâmpinat cu ostilitate. Și dacă voi mai fi în viață în ziua aceea, te voi sprijini cu tot sufletul.” Însă nu după mult timp Uaraqah a murit și revelația s-a oprit pentru o vreme.
Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari și Muslim