Skip to content
780 Hadithuri

Enciclopedia hadithurilor profetice

Filtrează rezultatele

3 din 780 fișe

Șterge filtrele
„Am ieșit afară într-o noapte întunecată și ploioasă pentru a-l căuta pe Trimisul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) și când am ajuns la el, mi-a spus: „Spune.” L-am întrebat ce să spun și el a răspuns: „Dacă spui - Spune, El este Allah Unicul și al-Mu'auidhatān (cele două surat de protecție de la sfârșitul Coranului) de trei ori dimineața și seara, acestea îți vor fi suficiente în tot.”
Sahih (hadis autentic) Narat de Abu Dawud, Tirmidhi și Nasa'i
Cel care spune: „În Numele lui Allah, cu Numele Celui căruia nimic nu poate face rău nici pe Pământ, nici în Ceruri și El este Atoatevăzător, Atoateștiutor.” de trei ori, nicio calamitate subită nu va cădea asupra lui până dimineața. Și cine o spune de trei ori dimineața, nicio calamitate subită nu va cădea asupra lui până seara.” Apoi a spus: După care Abaan ibn Uthman a paralizat, astfel că bărbatul care a auzit hadisul s-a uitat la el, iar Abaan ibn Uthman l-a întrebat: De ce te uiți așa la mine?! Pe Allah, nu am mințit despre Uthman, și nici Uthman nu a mințit despre Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa). Dar în ziua în care Allah mi-a destinat boala, eu am fost supărat și am uitat să spun această rugă.
Sahih (hadis autentic) Narat de Abu Dawud, Tirmidhi, Ahmad, Ibn Majah și Nasa'i în Al-Kubra
Obișnuia să spună atunci când se trezea: „O, Allah, prin Voia Ta am ajuns dimineaţa şi prin Voia Ta am înserat şi pe Calea Ta trăim şi murim şi la Tine este Învierea noastră.” Iar înainte de a se culca spunea: „O, Allah, prin Voia Ta am ajuns seara şi prin Voia Ta am ajuns dimineața şi pe Calea Ta trăim şi murim şi la Tine este întoarcerea noastră!”
Hasan (hadis bun) Relatat de Abu Dawud, At-Tirmidhi, An-Nasa’i în Al-Kubra și Ibn Majah