Skip to content
780 Hadithuri

Enciclopedia hadithurilor profetice

Filtrează rezultatele

4 din 780 fișe

Șterge filtrele
„I-a spus lui Ata ibn Abi Rabah: »Vrei să-ți arăt o femeie dintre locuitoarele Paradisului?» Am răspuns: »Da.» A zis: «Această femeie de culoare a venit la Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) și i-a spus: Sufăr de crize și îmi descopăr corpul, roagă-L pe Allah pentru mine.» Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) i-a spus: «Dacă vrei ai răbdare (cu acele crize) și vei avea Paradisul, iar dacă vrei mă rog lui Allah să te vindece.» Ea a răspuns: «Voi răbda!» Apoi a spus: «Dar mă descopăr; roagă-L pe Allah să nu mi se mai descopere corpul.» Așa că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) s-a rugat pentru ea.
Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari și Muslim
Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a trecut pe lângă două morminte și a spus: „Ei vor fi torturați, și nu vor fi torturați pentru un păcat mare (considerat astfel de oameni). Dar păcatul este mare. Unul dintre ei nu a avut grijă să nu fie murdar de urină, iar celălalt obișnuia să bârfească”. Apoi a luat o frunză verde de palmier, a rupt-o în bucăți și a pus una pe fiecare mormânt. Ei au spus: „O Mesager al lui Allah! De ce ai facut asta? El a spus: „Sper ca pedeapsa lor să fie ușurată până când aceste bucăți de frunze se vor usca.”
Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari și Muslim
Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) i-a spus lui Mu'adh ibn Jabal atunci când l-a trimis în Yemen: „Tu vei întâlni niște oameni care au primit Scriptura, așa că primul lucru la care să îi chemi când ajungi la ei să fie mărturisirea că nu există alt dumnezeu demn de a fi adorat în afară de Allah și că Mohammed este Mesagerul lui Allah. Și dacă ți-au dat ascultare întru aceasta, înștiințează-i pe ei că Allah le-a poruncit 5 Rugăciuni într-o zi și o noapte. Și dacă ți-au dat ascultare și întru aceasta, înștiințează-i că Allah le-a impus Caritatea obligatorie, care este luată de la cei bogați și plătită celor nevoiași. Și dacă te-au ascultat și întru aceasta, ai grijă să nu le iei ceea ce este mai de preț în averile lor și ferește-te de ruga celui nedreptățit împotriva ta, pentru că nu există nicio stăvilă între aceasta și Allah.”
Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari și Muslim
Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a relatat despre Domnul său, Atotputernicul, că a spus: „Allah a scris faptele bune și pe cele rele, apoi a făcut clar acest lucru. Astfel, aceluia care intenționează să facă o faptă bună, dar nu o face, Allah o va înscrie la El ca pe o faptă bună completă; iar dacă intenționează să facă o faptă bună și chiar o face, Allah o va înscrie la El cât zece fapte bune și până la de șapte sute de ori mai mult sau și mai mult. Aceluia, însă, care a intenționat să facă o faptă rea, dar nu o face, Allah o va înscrie la El ca pe o faptă bună completă; iar, dacă intenționează să facă o faptă rea și chiar o face, Allah o va înscrie ca pe o singură faptă rea.”
Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari și Muslim