Skip to content
780 Hadithuri

Enciclopedia hadithurilor profetice

Filtrează rezultatele

18 din 780 fișe

Șterge filtrele
„Vă îndemn să vă amintiți adesea de distrugătorul plăcerilor”, adică moartea.
Hasan (hadis bun) Relatat de At-Tirmidhi, An-Nasa’i și Ibn Majah
Obișnuia să spună atunci când se trezea: „O, Allah, prin Voia Ta am ajuns dimineaţa şi prin Voia Ta am înserat şi pe Calea Ta trăim şi murim şi la Tine este Învierea noastră.” Iar înainte de a se culca spunea: „O, Allah, prin Voia Ta am ajuns seara şi prin Voia Ta am ajuns dimineața şi pe Calea Ta trăim şi murim şi la Tine este întoarcerea noastră!”
Hasan (hadis bun) Relatat de Abu Dawud, At-Tirmidhi, An-Nasa’i în Al-Kubra și Ibn Majah
„Nu căutați știința pentru a vă făli în fața celor învățați sau pentru a vă contrazice cu cei proști și neștiutori, și nici pentru a obține un statut mai înalt în întruniri; pentru că cel care va face aceasta, va ajunge în Foc."
Sahih (hadis autentic) Narat de Ibn Majah
„Cu adevărat lumea este blestemată, iar tot ceea ce se află în ea este blestemat, cu excepția Pomenirii a lui Allah, a celor care sunt devotați Lui, a unui învățător sau a unui discipol.”
Hasan (hadis bun) Narat de Tirmidhi și Ibn Majah
„Cel care se trezește sănătos, cu familia lângă el și are proviziile zilnice necesare, este ca și cum i s-ar fi oferit întreaga lume.”
Hasan (hadis bun) Narat de Tirmidhi și Ibn Majah
„Celui care mănâncă ceva și spune „Alhamdulillah al-ladhi at’amani hadha ua razaqni-h min ghayri haulin minni uala quuah (Laudă lui Allah, Cel care m-a hrănit și mi-a oferit mie această mâncare fără vreo forță sau putere din partea mea)”, îi vor fi iertate păcatele din trecut.”
Hasan (hadis bun) Narat de Abu Dawud, Tirmidhi, Ibn Majah și Ahmad
Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a fost întrebat despre ceea ce face cel mai mult ca oamenii să intre în Paradis și a răspuns: „Teama de Allah (și punerea la adăpost de pedeapsa Sa - Taqua) și un caracter bun.” Și a fost întrebat despre ceea ce face cel mai mult ca oamenii să intre în Iad și a spus: „(Păcatele făcute cu) limba și părțile intime.”
Hadis bun și autentic Narat de Tirmidhi, Ibn Majah și Ahmad
„Mormântul este prima stație din stațiile Vieții de Apoi. Dacă cineva scapă de el, atunci ceea ce urmează este mai ușor decât el, iar dacă nu scapă de el, atunci ceea ce urmează este mai greu decât el.”
Hasan (hadis bun) Narat de Tirmidhi și Ibn Majah