Skip to content
780 Hadithuri

Enciclopedia hadithurilor profetice

Filtrează rezultatele

51 din 780 fișe

Șterge filtrele
Atunci când Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) făcea baie după o impuritate majoră, el își spăla mâinile, făcea abluțiunea pentru Rugăciune, făcea baie și apoi își trecea mâinile prin par. Turna apă de trei ori peste cap, apoi își spăla restul corpului. Aișa (Allah să fie mulțumit de ea) a spus: Eram cu Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) și ne spălam dintr-un singur vas, turnând apă pe tot corpul.
Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari
Eram cu Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) când s-a dus la un loc unde se aruncau gunoaie și mizerie. El a urinat în timp ce stătea în picioare, iar eu m-am dat la o parte. El (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) mi-a spus să mă duc aproape de el și m-am apropiat atât de mult încât stăteam în spatele călcâielor sale. El a făcut apoi abluțiunea și şi-a trecut mâinile ude peste încălțăminte.
Sahih (hadis autentic) Narat de Bukhari și Muslim
„Nu există vreun musulman care să facă abluțiunea în cel mai bun mod cu putință și apoi să stea în picioare și să se roage două Raka’a îndreptându-și inima și fața către acestea, fără a îi fi garantat Paradisul.” Am spus: „Ce lucru minunat este acesta!" Apoi, am auzit pe cineva în fața mea spunând: „Ce a spus mai înainte a fost și mai bun.” M-am uitat mai bine și acesta era ‘Omar ibn al-Khattab, care a spus: „Văd că tocmai ai venit. A spus (mai înainte): „Niciunul dintre voi nu îndeplinește în mod temeinic abluțiunea, iar apoi spune: „Mărturisesc că nu există nicio divinitate demnă de a fi adorată în afară de Allah și că Mohammed este robul și Mesagerul lui Allah”, fără a se deschide pentru el cele opt porți ale Paradisului pentru a intra pe oricare dintre acestea dorește.”
Sahih (hadis autentic) Narat de Muslim